De ziua mea de nastere, adica acum mai bine de o luna de zile, am fost cu familia intr-un city break in Copenhaga. Am facut atat de multe lucruri in 3 zile, ca parca am fi trait 3 luni acolo. Am si calatorit foarte putin in strainatate, de cand a inceput pandemia, asadar am ajuns acolo cu o pofta nebuna de vizitat locuri noi, de descoperit si experimentat senzatii noi. Cert e ca Radu si cu mine ne-am uitat azi peste poze, inainte de a le urca aici pe blog, cu o nostalgie greu de explicat. Ce bine ne-a fost si in ce haos ne-am intors.
Acum am vizitat pentru prima oara Danemarca, cu cei mai fericiti oameni din lume ai ei. Am citit de-a lungulul ultimilor ani destul de multe despre stilul lor de viata. Aplic cu succes, as spune, in casa noastra principiile hygge, de exemplu. Si as adauga si ca sunt o fana a regizorului Thomas Vinterberg, daca tot tatonam universul danez. Pe scurt: am pornit cu mari asteptari in aceasta mini-calatorie de ziua mea.
Cum am iesit din aeroport, am descoperit un oras care arata si care se comporta ca inainte de pandemie. Avand la momentul respectiv peste 80% din populatie vaccinata, renuntasera la masca si, asa cum mi-a spus receptionera din primul moment cand am ajuns la hotel, “oamenii se comporta acum exact ca inainte, ca si cand pandemia nici nu ar fi existat vreodata”. Asta m-a bucurat, recunosc, pentru ca in sinea mea aveam senzatia (si inca o mai am, sincer) ca am fost deja profund schimbati de anii astia, in asa masura incat – chiar si cand se vor anula restrictiile la noi – ceva tot nu va mai fi ca inainte, cel putin pentru o perioada de timp. Cel putin asa gandeam inainte sa ajung in Copenhaga, dar danezii si turistii veniti in numar mare in “tara fara restrictii” au vrut sa imi dovedeasca contrariul. Cu alte cuvinte, atmosfera peste tot pe unde ajungeam era foarte relaxanta si pozitiva.
Am mers pe jos enorm de mult, ore in sir. A fost practic prima vacanta in care Vlad (7 ani jumate) a facut fata ritmului nostru de mers pe jos. Lia era in carut, n-avea treaba!
Cred ca am bifat toate atractiile importante, recomandate de voi pe blog, FB si IG, cat si mare parte dintre cele recomandate de Otrava pe blogul lui. De altfel, va recomand articolul lui legat de Copenhaga , gasind in el toate informatiile de care ati putea avea nevoie pentru un city break reusit. Pe noi in mod sigur ne-au ajutat recomandarile lui.
Iar fix in ziua in care am implinit 36 de ani, cred ca am facut si cel mai lung traseu, trecand, printre alte opriri, si pe la Experimentarium. Asta pentru ca de ziua mea mi-am dorit in primul rand sa ii vad pe Vlad si Lia fericiti, sa stiu ca ei petrec un timp valoros cu parintii lor. Pana la urma, ce imi doresc e sa le creez lor amintiri frumoase.
Apoi seara am suflat in tort, in apartamentul nostru rezervat prin booking (Eric Vokel Boutique Apartments). Un tort cumparat pe ultima suta de metri dintr-un centru comercial, dupa ce cofetariile din centru se inchisesera deja. E greu sa infigi 36 de lumanari intr-un tort micut, fara incidente. A fost un challenge, credeti-ma. Ah, si fix dupa ce mi-au cantat “La Multi Ani”, au pornit artificiile care marcau intrarea in vacanta a parcului Tivoli. Noi stand chiar langa parc, le-am vazut perfect de la fereastra apartamentului. Lia a fost ingrozita. A stat nemiscata, ca o statuie, lipita de mine, tinandu-ma strans in brate, dar cu capul intors spre artificii, fara sa schiteze niciun sunet, niciun gest. Pana nu s-au oprit de tot, a ramas asa, statuie. Micuta… ce amintiri vom avea peste ani. Si cat de dragi imi vor deveni cu timpul acesta fotografii, pe care deja le iubesc! Dar trecerea timpului le va valoriza si mai mult.
Si totusi! Cum am putut ca in 3 zile sa ne traim viata atat de frumos si intens? Si cum de acasa, intram intr-o rutina, de nici nu stiu cand si cum trec saptamanile. Caci imaginile de mai sus nu imi par de acum o luna, ci parca din alta viata.
